Telefoanele mobile reprezintă echipamente indispensabile pentru majoritatea românilor care le folosesc intens, atât pentru muncă, cât și pentru distracție. Pe piața din România există o multitudine de opțiuni interesante, care presupun o investiție de la câteva sute de lei până la câteva mii de lei bune.
Bineînțeles, valoarea telefoanelor se regăsește, de regulă, în performanțele lor și în calitatea componentelor, dar, de multe ori, cele din partea superioară de preț, cunoscute sub numele de flagship, nu sunt cu mult mai performante decât cele din zona mid-range. Din această cauză, pentru majoritatea utilizatorilor opțiunea de mijloc este cea mai bună, deoarece oferă performanțe apropiate de maxim, la prețuri mult mai mici decât telefoanele din gama superioară.
În articolul de mai jos vei descoperi care sunt caracteristicile urmărite la un telefon de către un cumpărător inteligent, precum și unele recomandări de dispozitive mobile cu prețuri de aproximativ 2000 de lei, care ar reprezenta o investiție eficientă.
1. Caracteristicile comune ale telefoanelor de 2000 de lei
Cumpărătorii de telefoane mobile au dificultăți în alegerea modelului potrivit, deoarece piața este deja suprasaturată de echipamente aparținând unor branduri diverse. Alegerea devine și mai dificilă, căci, la prima vedere, aproape toate mobilele par oarecum la fel. Îndreptarea către un dispozitiv foarte scump, abia apărut pe piață, nu este de cele mai multe ori o idee bună pentru că performanțele acestora nu sunt cu mult peste cele din gama de mijloc.
Pentru a face cea mai bună opțiune, specialiștii recomandă celor interesați să urmărească anumite criterii importante, care să se reflecte în practică, în folosirea eficientă și nu în achiziționarea ultimului model, de regulă, și foarte scump. Printre criteriile care trebuie urmărite în acest sens se numără:
- Ecranul este partea cu care utilizatorul ajunge să interacționeze cel mai mult și, din acest motiv, trebuie să fie de cea mai bună calitate, să ofere o imagine cât mai plăcută, cu culori naturale. Importantă este și diagonala telefonului, ce trebuie să fie suficient de mare pentru a fi rulate unele aplicații (jocuri, aplicații productive), dar și videoclipuri sau filme, care sunt tot mai urmărite de pe dispozitivele mobile.
Chiar dacă ecranele cele mai fidele sunt cele de tip OLED sau AMOLED, acestea sunt destul de scumpe, așa că tot ecranele de tip LED devin cea mai bună alegere pentru persoanele ce vor să cheltuiască inteligent. Tehnologia LED, deși are o vechime apreciabilă, reușește încă să ofere o calitate satisfăcătoare pentru majoritatea utilizatorilor. În privința dimensiunilor se recomandă ca ecranul să aibă o diagonală de cel puțin 6 inch pentru o utilizare adecvată sănătății ochilor;
- Procesorul este considerat ca inima telefonului mobil, care asigură funcționarea sistemului de operare și a aplicațiilor folosite. Un procesor puternic este necesar mai ales pentru cei care vor să folosească dispozitivul la rularea jocurilor video sau la vizionarea unor filme de calitate superioară.
O alegere care îmbină în mod fericit calitatea cu prețul corect este procesorul de generație Snapdragon, care poate să ruleze chiar și cele mai noi jocuri video, nu consumă multă energie electrică și ar putea fi utilizat încă 2 ani de acum înainte;
- Camera este o componentă foarte importantă a dispozitivului, pentru că mulți utilizatori îl folosesc pentru a face poze și videoclipuri memorabile. Pentru a atinge acest deziderat se vor avea în vedere mărimea senzorului camerei, de cel puțin 20 de megapixeli, dar și prezența unor capabilități, precum camera de tip wide, cea pentru fotografii în condiții de luminozitate mică sau stabilizarea electronică a imaginii. Majoritatea brandurilor producătoare de telefoane mobile reușesc să răspundă acestor cerințe prin montarea unui număr de camere mai mare de 1, așa că prezența a 2, 3 sau 4 camere poate reprezenta un criteriu de care să se țină cont;
- Cantitatea de memorie RAM reprezintă o caracteristică pe care trebuie să o aibă în vedere persoanele care vor să folosească telefonul pentru rularea unor aplicații de top. Minimul, din acest punct de vedere, este de 4GB de RAM, preferabil fiind 6 sau chiar 8. Cu cât numărul este mai mare, cu atât telefonul va rula mai fluid, fără întârzieri la comenzi și cu posibilitatea rulării celor mai noi jocuri video;
- Capacitatea acumulatorului este esențială mai ales în condițiile în care dispozitivele noi consumă destul de mult curent electric. Un acumulator bun trebuie să ofere cel puțin 12 ore de folosire obișnuită pentru a nu apărea situația nedorită ca telefonul să se închidă la jumătatea zilei. Un acumulator de acest gen trebuie să fie în gama de peste 3000 de mAh, recomandat fiind chiar peste 4000 de mAh pentru ca încărcarea să se facă și la 2 zile;
- Memoria internă reprezintă acea componentă care asigură spațiul pentru aplicații, sistem de operare, fotografii, videoclipuri și documente. Cu cât memoria internă este mai mare, cu atât astfel de elemente vor încăpea. Majoritatea utilizatorilor se declară mulțumiți cu 64 GB ROM, opțiunea de 128 GB ROM fiind potrivită pentru cei care filmează la calitate full HD sau chiar la 4K;
- Rezistența la șocuri, praf, vibrații, apă, căldură sau frig trebuie să fie avută în vedere mai ales de către persoanele care întrebuințează telefonul la locul de muncă, pe șantiere, în fabrică, la volan sau în alte locuri cu grad ridicat de periculozitate. Cei aflați în această situație trebuie să știe că există branduri ce produc în special telefoane de acest tip, foarte rezistente și cu opțiuni specifice folosirii în câmpul muncii.
2. Telefoane mobile din gama mid-range
Mulți dintre utilizatorii de telefoane mobile din România își îndreaptă atenția la cumpărare către un echipament din zona de preț de 2000 de lei, considerând că în acest fel fac cea mai corectă alegere în privința raportului performanță - preț. Telefoanele din această gamă, deși sunt apărute, de regulă, de 1-2 ani, au componente din zona superioară și pot fi folosite cu succes în continuare, o perioadă lungă de timp.
2.1. Telefoane până în 2000 de lei
Telefon mobil modular Oukitel WP7, 4G, IPS 6.53", 8GB RAM, 128GB ROM, Helio P90 OctaCore, NFC, IP68, 8000 mAh, Dual SIM, Negru
Telefonul este de tip modular, cu posibilitatea de montare a unor componente suplimentare, pentru realizarea unor sarcini de lucru diverse. Are un ecran de tip IPS de 6, 53 inch, cu rezoluție de 2340 x 1080 px. Ecranul este acoperit cu sticlă de tip Corning Gorilla Glass, cu grosime de 1,1 mm, care rezistă la zgârieturi și la șocuri puternice. Telefonul este de tip 4G, cu 8 GB de RAM și 128 GB de memorie ROM. Acumulatorul de 8 000 mAh asigură o folosință intensă, de cel puțin 48 de ore.
Are 3 camere principale, de 58 megapixeli în total și cameră secundară de selfie de 16 megapixeli. Carcasa telefonului este special construită pentru a rezista la o folosire cu multe șocuri, în prezența prafului, a apei sau a vibrațiilor puternice. Printre capabilitățile speciale se numără prezența unui senzor de tip barometru, dar și posibilitatea montării unor module suplimentare, cum ar fi cel de lanternă puternică sau cel de sterilizare cu lumină ultravioletă.
Telefon mobil Blackview BV9800 Pro, Android 9.0, 6GB RAM, 128GB ROM, 6.3 IPS, Helio P70, Octa Core, NFC, Camera termica, 6580mAh
Telefonul este de tip Android 9.0, cu un ecran cu diagonală de 6, 3 inch de tip IPS și cu rezoluție de 1080 x 2280 px. Procesorul este de tip Helio P70 cu 3 nuclee, are 6 GB de RAM și 128 GB de memorie internă. Camerele sunt în număr de 3, cu o rezoluție de 69 megapixeli în total. Acumulatorul este de tip Litiu Poly și are o putere de 6580 mAh. Fiind destinat folosirii în medii dificile, la locul de muncă, în special pe șantiere de construcții, este dotat cu capabilități speciale, precum barometru, altimetru, senzor geo-magnetic, giroscop, dar, în special, camera termică reprezentând un atu pentru cei interesați.
Pachet telefon mobil Ulefone Armor 9E + Endoscop Ulefone E1, 4G, IPS 6.3", 8GB RAM, 128GB ROM, Android 10, 6600mAh, Dual SIM, Negru
Telefonul este unul de tip rezistent și are toate caracteristicile unuia performant: 8GB de RAM, 128 GB de ROM, acumulator de 6600 mAh, iar sistemul de operare este de ultimă generație, de tip Android 10. Ca o caracteristică specială este prezența unei camere de tip endoscop, care poate filma în locuri înguste, ca de exemplu interiorul motoarelor, a țevilor sau a altor echipamente greu de observat. Endoscopul poate rezista chiar și scufundat în apă pentru o vreme, fiind dotat cu un cablu semirigid, cu o lungime de 2 metri. Endoscopul portabil are o rezoluție de 1280 x 720 pixeli și o iluminare specială, cu ajutorul a 6 leduri dedicate.
2.2. Telefoane de peste 2000 de lei
Telefon mobil Xiaomi POCO F3 Alb, 5G, AMOLED 6.67" 120Hz, 8GB RAM LPDDR5, 256GB ROM UFS 3.1, Snapdragon 870, WiFi 6, NFC, Dual SIM
Telefonul, deși are un preț accesibil, are performanțe de top, brandul Xiaomi remarcându-se în ultima vreme prin produse de o calitate desăvârșită. Echipamentul este de tip 5G, de ultimă generație, cu viteze superioare de acces la internet. Ecranul este performant, de tip AMOLED, care redă culori apropiate de cele naturale. Diagonala ecranului este de 6,67 inch, îmbinând foarte bine o dimensiune generoasă cu ușurința de folosire, de tip Corning Gorilla Glass 5.
Procesorul este snapdragon 870 cu o viteză de 3,2 GHz. Memoria internă este de 256GB, iar memoria RAM de 8 GB. Camera foto principală de 48 megapixeli permite realizarea unor fotografii de foarte bună calitate, această cameră fiind completată de una de 8 megapixeli pentru fotografii de tip ultrawide și una de 5 megapixeli pentru fotografii macro făcute de la distanță foarte mică. Există și o cameră secundară de 220 megapixeli care permite realizarea unor selfie-uri deosebite.
Pachet telefon mobil + 2 module Doogee S95 Pro Super, IPS 6.3 inch, 8GB RAM, 128GB ROM, Android 9.0, Helio P90 Octa Core, 5150 mAh, Dual SIM
Telefonul este destinat utilizării în medii dificile, fiind dotat cu module suplimentare, printre care un acumulator extern de mare capacitate și o boxă bluetooth, hi-fi. Ecranul are o diagonală de 6,3 inch, acoperit cu Gorilla Glass 5, rezistent la zgârieturi și lovituri. Memoria RAM este de 8 GB, iar cea internă de 128 GB. Acumulatorul intern are o putere de 5150 de mAh. Are 3 camere principale, cu 64 de megapixeli și o cameră secundară de 16 megapixeli.
Pachet telefon mobil Oukitel WP7 cu modul UVC și lanterna, 4G, IPS 6.53", 8GB RAM, 128GB ROM, Helio P90, NFC, IP68, 8000mAh, Dual SIM, Negru
Telefonul este de tip 4G, Android 9.0, cu un procesor de frecvență 2,2 GHz. Are memorie internă de 128 Gb și memorie RAM de 8 GB, ceea ce asigură o experiență fluidă la folosirea sa. Se remarcă prin constituția robustă, potrivită pentru folosirea la locul de muncă, prin acumulatorul de mare putere, de 8000 mAh, ce asigură o utilizare până la 1 săptămână și prin posibilitatea echipării cu 2 module suplimentare (cel pentru sterilizare cu lumină ultravioletă și cel de lanternă puternică).
Ecranul este de tip IPS cu diagonală de 6,53 inch, acoperit cu sticlă Gorilla Glass, foarte rezistentă. În privința camerelor se remarcă principala de 48 megapixeli, dar și cea de 8 megapixeli, de tip infrared, pentru filmarea pe timp de noapte.
În concluzie, persoanele care doresc să achiziționeze un telefon mobil nou ar trebui să se gândească să aleagă unul din gama de prețuri de mijloc, care oferă performanțe foarte bune, rezistență sporită și accesorii extrem de utile. În gama de prețuri în jurul valorii de 2000 de lei există opțiuni potrivite atât pentru telefoane pentru utilizare generală, dar și pentru mobile foarte rezistente pentru diferite tipuri de muncă.
Surse foto: Dualstore.ro, Shutterstock.com